1 AN .

A trecut un an .. Un an de cand sunt in lumea voastra. Va multumesc pentru sprijinul acordat. Multumesc pentru sfaturile de care aveam mare nevoie cand nu stiam ce sa mai fac.
Multumesc ca uneori drumul propus de voi a fost cel corect. A fost un an extraordinar alaturi de voi si sunt fericita. Si acum imi amintesc cand am inceput acest blog.. Aveam multe temeri..Imi era teama sa nu fiu criticata, jignita .. Dar au fost si critici. Dar repet : sunt pasiva la critici. Ele m-au intarit , si cum e vorba aia : un sut in fund , un pas inainte.

Imi amintesc prima postare in care vorbeam de El si de viitorul meu..
Si este ciudat pentru ca si dupa un an inca vorbesc despre El.
 Nu am mai postat de ceva vreme.. postez din ce in ce mai rar. Sunt ocupata cu niste cursuri , cu acte si iar acte , si nu in ultimul rand sunt ocupata sa iubesc.
Da iubesc. Il iubesc pe Tip-ul meu. Stiu ca pare ciudat pentru ca in urma cu o luna m-am despartit de barbatul "ideal" , dar aceasta despartire mi-a adus fericirea. Nu stiu daca este posibil in cazul unora dar in cazul meu este clar acest lucru.

Sambata trecuta eram cu Stefan ( confesorul meu ) si am mers intr-un restaurant din centrul capitalei. Era in jur de 7 seara. Am luat cina , apoi stat de vorba.. I-am spus despre viata mea, despre ultimele intamplari. I-am spus ca sunt singura, dar iubesc. Sunt singura si fericita. Sunt singura si frumoasa.
Dupa luuungi discutii m-a sunat Dora. M-a anuntat ca este intr-un club din apropiere si ca este si Tip-ul meu acolo . Eram nedumerita, nu stiam ce sa fac. sa merg , sa nu merg . Ah la dracu ! Urasc sa iau decizii. Imi iau geanta si plecam spre ei. Urcam si deja i-am atintit cu privirea . Ma vede si ramane putin uimit.
Beau cateva pahare de vodka, iar de tigari mai bine nu mai spun. Ma invita afara. Era putin racoare si imi ofera sacoul lui. Zambesc. Zambesc pentru ca el este exact barbatul de care m-am indragostit acum 4 ani .

Ne plimbam si ne oprim la o terasa care nu stiu cum , dar la ora 3 era deschisa. Nu avusesem o zi tocmai buna. Imi pierdusem telefonul , cardurile imi aratau erori , iar rochita mea din dantela se patase pentru ca un neatent din club varsase vin pe ea.

Stateam fata in fata si ne zambeam.In ciuda faptului ca eram usor ciufulita, dezorientata el ma sorbea din priviri. Dorinta se vedea in ochii lui absolut superbi (negrii) cu care m-a cucerit. La fiecare pas ma gandeam ce se va intampla cu noi .. Eu trageam din tigare dorindu-mi sa imi observe nelinistea, iar el imi analiza fiecare miscare. Imi i-a mainile in palmele lui, apoi ii zic :

-Esti cel mai bun lucru care mi-a sa intamplat pe ziua de azi.

El ma mangaie usor pe fata si imi sopteste:

-Nu, tu esti cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in ultimii 4 ani . 
-Ma vei cauta mereu in orice femeie , doar daca nu alegi sa fi al meu.
-Intotdeauna am fost al tau.

Zambesc si ma las purtata de sentimente. Ma saruta, ma mangaie si multe alte lucruri care pentru mine au semnificat enorm.
Acum in ce relatii suntem? Ei bine e complicat . Stim amandoi ca intre noi intotdeauna va exista acea scanteie si oricat am incerca nu vom putea sa stam la distanta unul de altul.
Eu cum ma simt ? Sunt bine, fericita pentru ca stiu ca ma iubeste si pentru ca stiu ca mai sunt 3 saptamani si plecam impreuna departe de aici . Am planuit o vacanta . Mai multe detalii va voi da cand totul va fi sigur.

Nu va faceti griji pentru mine ca doar piscile au 9 vieti nu ? Pacat ca mi-au mai ramas decat 6 sa le traiesc alaturi de el.

Sunt bine, nu va faceti griji.

Am venit din minunata mea calatorie si incerc sa redevin eu. Cu tipul meu am incercat sa rup orice legatura, desi totul este inevitabil. Am inceput sa vorbim , din ce in ce mai mult. Mai mult decat atat chiar am planut o escapada la mare , dar doar in calitate de prieteni. Nu stii ce se poate intampla pana la vara ...
Iar cu Ms. totul este confuz.. M-am intors de cateva zile .. am vorbit putin.. dar nu este el . Nu mai este barbatul de care m-am indragostit ..cel care ma iubea in toate modurile umane cu putinta. Este rece, este distant. Dar il inteleg. Am fugit de el, de sentimentele care ne uneau candva. Am plecat inainte sa plece el, dar am facut asta doar pentru a fi mai usoara despartirea. Am fugit, dar niciodata nu as fi vrut sa plec.
Zilele trecute m-am intalnit cu un barbat care a incercat sa ma scoata din starea in care eram. Dupa cina petrecuta cu el am primit un mesaj :

"Buna. Sa stii ca ar fi trebuit sa imi spui, pe bune...as fi inteles. Faza tare e ca eu te credeam sincera,deschisa...si tu nu ai curaj sa spui un simplu adevar....Draga mea...eram sigur ca inca mai suferi dupa fostu(chiar daca,poate nici fata de tine nu ai curajul sa recunosti asta).apropo...Mii de scuze...uitasem.Daca tot tii atat la el, nu fi orgolioasa si...du-te la el,incercati sa rezolvati asta.Ce naiba, esti destul de matura! Si daca nu te asculta...tragei si cateva palme(cred ca merita)...poate asa isi da si dansu seama ce femeie pierde...Daca alt barbat merita ceea ce el a avut ofera-i. Ce sa mai spun...ai grija de tine...si...sa nu te schimbi. Ma bucur ca tu ai taria de caracter sa fii ceea ce iti doresti "

Citesc mesajul si zic " OK". Raman putin umita. Inca il iubesc, dar nu mai pot face nimic.. aceasta iubire  este peste puterile mele. Nu mai depinde de mine nimic. Ma respect prea mult pe mine ca sa il caut. Totul s-a terminat. Este ciudat sa vezi multe persoana te cauta si iti spun ca nu ii sunt indiferenta. Nu vreau sa lupte pentru noi , pentru ca eu nu ii dau nici un motiv sa o faca. Există clipe, oameni si fapte care nu se uită. Stiu ca ar fi avut 1000 de motive sa ma paraseasca, pentru ca sunt o persoana dificila, dar el a cautat intotdeauna un motiv sa imi ramana alaturi. Imi va ramane vesnic intr-un anume loc al inimii mele, pentru ca stiu ca i-am dat tot. Imi doream ca lucurile sa nu se schimbe pentru ca atunci imi doream cel mai mult sa ramana la fel.

In pofida a tot ce s-a intamplat eu sunt bine oricum . Lacrimi nu imi mai curg pentru ca este mai bine asa. Sunt bine, chiar sunt mai bine. Poate acea iubire imi furase zambetul de pe buze. Insa nu neg ca atunci cand il zaresc bataile inimii se aceentueaza si pulsul imi creste considerabil. Afisez un zambet tamb pe fata, dar imi intorc privirea si imi amintesc de tot.
Data viitoare trebuie sa fiu mai rezervata in ceea ce privesc sentimentele mele.

Ganduri din Costa del Sol

Ei bine.. da. S-a ajuns la mult nedorita despartire. Trebuie să treci prin ce e mai rău ca să ajungi la ce e mai bun. Si poate ca acel " bun " urmeaza. S-au poate a sosit de ceva vreme si eu nu am vrut sa-l observ.
Intre mine si el totul devenise prea obscur. Defapt e uşor să crezi o persoană când îţi spune exact ce vrei să auzi. E usor sa te lasi influenta de sentimente in fata unei minciuni, decat sa lupti pentru a vedea adevarul .
Am incercat sa nu iau niciodată decizii permanente pe baza unor sentimente temporare. Acele sentimente temporare au ajuns la termenul limita. Am renuntat, dar prima data am vrut sa fiu sigura ca nu a mai fost nimic de facut. Am luptat pana in ultima secunda. M-am lasat condusa de sentimentele mele puternice pentru acel "EL" , dar singurul inconvenient a fost ca sentimentele lui nu erau la fel de intense . Am asteptat, ore intregi , zile imense , dar timpul a avut rabdare cu mine. Timpul îi deschide porţile doar celui ce ştie să aştepte, si apar portite din ce in ce mai multe pentru mine.
Niciodata nu voi regreta ca am fost cu el , pentru ca in acel moment era tot ceea ce imi doream. Schimbarea va fi întotdeauna o parte din noi, însă trebuie să o acceptăm ca pe un lucru bun.
L-am iubit, il iubesc si probabil intotdeauna va avea un coltisor rezervat in inima mea. Ar trebui sa plang, dar nu. Sunt fericita, mai fericita ca niciodata pentru ca aceasta relatie imi furase zambetul de pe buze. Am plans, 2 zile, am baut, am injurat, am fumat , m-am dat cu capul de pereti, am urat . Dar toate astea pentru ce? S-au mai bine zis pentru cine. Am fost fericita un timp, aveam un zambet tamb pe fata de fiecare data cand il vedeam, si poate ca asta era doar o iluzie. Dar tin sa ma contrazic singura pentru ca el a fost real. A fost un barbat extraodinar , din toate punctele de vedere. Doar ca fericirea mea nu este langa el . Oricum el era barbat , deci ma lasam dominata.

Totul s-a sfarsit intr-o trista seara de 26 . Eram la el ,cu un pahar de vin alb si cu o tigare pe jumatate fumata. Oricum eram intr-o stare profunda de ebrietate.
Eu: Unde crezi ca va duce relatia asta?
El: Depinde unde vrei tu.
Ma ridic, imi iau haina si ies pe usa. Incearca sa ma opreasca .
" Te rog nu fa asta. Lasa-ma sa te uit si sa-mi traiesc doliul." , ii spun cu o voce calda.
Pe scari imi dau lacrimile, urc in masina si prima destinatie : apartamentul Tipului meu.
Imi deschide usa, ma vede cu lacrimi in ochi, ma ia in brate si imi ofera un pahar de scotch.
Ii povestesc cat in luna si in stele si vad in ochii lui o speranta. Dar ii zic " Daca acum sunt aici , nu inseamna ca si pe viitor voi fi."
Ma tine in brate si ma saruta pe frunte. Facem dragoste ca doi salbatici , dornici de iubire. Dimineata cand ma trezesc in asternuturile lui imi dau seama de greseala comisa. Imi iau usor pantofii si plec. Aveam 30 de apeluri si 15 mesaje : 25 de la el, 5 de la Dora , iar mesajele erau toate de la el.
Nu stiu cum nimeresc sa o sun pe Dora la cum se invartea pamantul .
-Fa-ti bagajele. Plecam .
-Unde esti ? Ce s-a intamplat?
-Acum urc in masina. Ma duc sa imi fac bagajul si apoi sa cumpar 2 biletele de avion.
-Unde mergem? imi zice cu un suras dulce.
-Unde vrei ?
-Spania? Plaja? Accente dragute? Nopti de vis?
-Nu imi pasa. Intr-o ora sa fii gata.
O simt entuziasmata si dornica de aventura.
Am plecat . Amandoi m-au sunat de nenumarate ori. Dar am pus punct. Vreau sa fiu fericita.
Acum stau pe sezlong, cu Sangria in mana si cu o priveliste perfecta: Dora cochetand cu 2 tineri dornici de aventura la fel ca ea.Pare atat de copila.

Poate asa pot uita de problemele de acasa. Vreau doar sa fiu fericita. Cer prea mult ? Oare ce aventuri ma mai asteapta?

Timpul pentru noi.

Nu, nu ne-am despartit.. E ciudat,dar nu am avut puterea de a face asta pentru ca ne leaga sentimente puternice. Am realizat ca il iubesc cum nu am iubit pe nimeni.

Este o iubire bolnava, dar totusi ma tine in viata. Poate pare o replica drastica dar timp de 6 luni m-am schimbat foarte mult. Si simt ca el este un motiv in plus pentru care sa imi continui viata. Au fost momente dezastruoase pentru amandoi. Am realizat ca de multe ori a lasat de la el pentru a " ne merge bine" si asta imi da o siguranta .Pentru asta il iubesc si il respect. I-am darut totul si poate  a fost greseala mea. De obicei cand fac dragoste cu un barbat o fac din tot sufletul si in patul meu nu intra oricine. Imi aleg cu grija persoanele alaturi de care vreau sa fiu. Am un caracter puternic si poate asta e un motiv pentru care am continuat aceasta relatie. Au fost multe lacrimi si multe regrete, dar nu voi regreta niciodata ca el a fost persoana langa care mi-am dorit sa ma trezesc dimineata si inca imi doresc. Aceste iubire a scos la suprafata tot ce era mai bun din mine. Timp de 4 zile cat am simtit ca nu mai pot face parte din viata lui, 4 zile pe care le-am urat enorm de mult pentru ca simteam nevoia sa imi fie alaturi , dar orgoliul a distrus multe. In momentul de fata exista o oarecare distanta intre noi . Las timpul sa decida ce se va intampla cu noi. Am vorbit cu el despre asta si i-am marturisit ca nu vreau sa ne despartim cu certuri , reprosuri care nu isi ai rostul . Vreau sa ne despartim pe care amiabila. Atunci cand simtit ca nu se mai poate sa punem punct.

Dar simt ca mai sunt multe de trait,multe de vazut, multe clipe de iubire. Relatia noastra a evoluat destul de mult. In timpul in care nu ne-am intalnit ma simteam pustiita , fara vreun rost, chiar daca pare dramatic. Dar de obicei cand iubesti exista intotdeauna niste riscuri . Eu am fost in stare sa mi le asum si sper sa nu regret. Poate voi regreta ca nu am zis anumite cuvinte. Ele s-au pierdut oricum . Acum ploua. Ea este consolarea mea in aceste momente. El de multe ori imi spunea ca eu gandesc prea mult, dar eu sunt genul de persoana care are totul pus la punct, detaliu cu detaliu. Poate voi renunta la acest prost obicei .

Singurul lucru pe care mi-l doresc este sa redevin eu  , chiar daca asta inseamna sfarsitul relatiei cu barbatul pe care il iubesc.

Iubire bolnava

Nu s-a intamplat nimic grav. Doar ca simt ca m-am schimbat. Dar nu. Un om trecut prin viata mi-a zis "nu oamenii se schimba, ci sentimentele".
Am inteles, iubesc prea mult. Dar din nou m-a corectat. "Nu exista iubesc mai mult sau mai putin. Pur si simplu iubesc." Singurul lucru de care sunt complet sigura in acest moment este ca il iubesc. Dar nu sunt eu asa. Imi e dor de mine. Poate prea dor. Nu este vorba ca nu am libertate , din contra sunt mai libera ca oricand , doar ca aceasta libertate pe care el mi-o ofera este insuportabila. Acest om are prea multa incredere in mine, nu vede ce se intampla in jurul lui. Barbatii cu care eram inainte erau gelosi pe atentia pe care o primeam , dar in acest caz lucrurile sunt diferite.
" De cand iubirea a devenit o povara?" il intreb pe acelasi om.
" De cand incepi sa o negi "

Simt ca fiecare clipa pe care nu o petrec alaturi de el este un iad. Timpul trece greu cand sunt departe de el si nu vreau ca eu sa devin dependenta sufleteste de el. El este genul de barbat pe care il parasesti doar daca nu ai de ales. Nu vreau sa ajung in situatia de a gresi involuntar si sa nu fiu iertata. Nu vreau sa pierd aceasta iubire. Imi e frica. Imi e frica de aceasta iubire bolnava, de dependenta aceasta care s-a infiripat intre noi.
Trebuie sa plec. Sa plec acum. Mai bine mai devreme decat prea tarziu. Trebuie sa ma detasez din punct de vedere sentimental de aceasta lume pentru un timp. Imi pare rau, chiar il iubesc dar trebuie sa plec acum din viata lui. Multe lacrimi vor curge ... nu vreau sa imi mai ascund lacrimile dupa ochelarii de firma sau sa dau fuguta la prietena cea mai buna sa plang in asternuturile ei. Voi plange in bratele lui pentru ca vreau sa fie sigur ca l-am iubit si ca il iubesc. Poate nu intelegeti de ce renunt la el. Voi pune capat relatiei tocmai pentru ca il iubesc si aceasta iubire mi-a luat puterea. Ca sa fiu puternica trebuie sa renunt, sa invat sa traiesc fara el.
 Vreau sa stie ca el este printul meu pe calul alb, dar sa stie si  ca eu nu sunt o printesa.

La multi ani , Rosalia !

Draga mea Rosalia..Sunt usor nostalgica .. A mai trecut un an . Sunt din ce in ce mai tanara, din ce in ce mai frumoasa si din ce in ce imi doresc sa ating alte cote. Totul in acest moment in viata mea este exact cum ar trebui sa fie. Sexul e grozav, iar visele mele se apropie din ce in ce mai mult de realitate. Domnul meu imi da siguranta de care am nevoie, imi implineste toate dorintele, atat pe plan sentimental cat si pe cel material . Viata e frumoasa ! Acum trebuie sa fug. Domnul meu ma asteapta in patul cel mare , pe o lenjerie rosie din matase , cu un pahar se vin sec si cu multe planuri de viitor. Ce poate fi mai frumos decat sa fi cu iubitul tau si sa privesti apusul in orasul dragostei ?
 [ sa nu crezi dragul meu Tip ca te-am uitat .. cicatricile iubirii noatre sunt usor vizibile. oricum nu pot uita ca anul trecut de ziua mea faceam sex ca nebunii in loganul tau ]

Oboseala

E complicat sa incerci sa ii multumesti pe toti, tu fiind constient ca niciodata nu vei reusi. E obositor sa incerci sa ai acea ambitie de a iesi totul perfect , chiar daca la urma urmei totul se poate duce de rapa si poate fi un esec total . Nu am un motiv anume pentru care spun asta, ci spun pentru ca tot ce se intampla in jurul meu ma oboseste. Aici pe blog, singurul loc unde pot fi eu , sunt usor dezamagita. Cum am mai specificat .. niciodata nu-i poti multumi pe toti . E ok sa vezi ca esti sustinuta, dar uneori comentariile cu aer de insulta te pot debusola putin . Ei bine , nu este cazul meu . Nu de data asta , pentru ca am invatat sa fiu pasiva la comentarii si sa tin cont de sfaturile unora.
Un anume cititor mi-a spus ca sunt usor " plina de mine" , daca imi amintesc bine. Nu este prima data cand aud un astfel de comentariu dar tin sa-l contrazic pentru simplul fapt ca eu nu am pretins niciodata sa fiu altcineva decat ceea ce sunt. Nu ma deranjeaza cand cineva se indoieste de cuvintele mele, de trairile mele pentru ca pentru ca ei nu au trait, nu am simtit si nu au fost pasageri in viata mea. La inceput imi doream multi cititori , pareri , dar acum nu sunt de aceeasi parere. Imi pastrez dreptul de a avea rezervele mele de cititori , oamenii care mi-au fost alaturi la fiecare postare ( se stiu ei ) si le multumesc.
Chiar nu am avut intentia ca prin aceasta postare sa fiu plictisitoare sau sa fac comentarii usor deplasate.
Sa revenim la viata mea. Ce s-a mai intamplat ? Ei bine totul e ok in paradis. Iubitul meu ma rasfata , ma iubeste , ma mangaie , ma sprijna si lista poate continua . Dar nu vreau sa zic acum cat de ideala este viata mea.
Mai sus am spus ca sunt obosita. Dar nu numai de blog , ci si de activitatile mele monotonii. Zilele trecute mi s-a intamplat ceva , sau mai bine zic era sa se intample ceva ce m-a dezechilibrat total.
-Vreau sa mergem la un ginecolog, imi spune hotarat.
-De ce? 
-Am impresia ca am fost putin neatent.
-Tu glumesti , nu ? Tu de asta crezi ca am nevoie acum ? De un copil ? 
-A fost o greseala... imi spune si lasa capul in jos. 
-Nu ! nu a fost o greseala , a fost o prostie. Dar stai .. Tu prin asta incerci sa ma legi de tine cumva?il intreb nervoasa. 
Simteam cum pamantul imi aluneca printre picioare. Totul parca se incetoseaza in jurul meu , iar corpul meu cedeaza. Ma ia in brate , ma aseaza pe pat si imi aduce repede un pahar cu apa in timp ce prietena mea cea mai buna suna la un medic. Vine medicul , imi ataseaza o perfuzie si apoi adorm.
-Iarta-ma, nu am vrut sa iti provoc durerea asta, imi spune printre lacrimi.
Inchid ochii si incerc sa imi revin . Dupa 3 ore ma trezesc , iar el este exact in aceeasi pozitie langa mine. Era de neclintit. Il trimit sa imi aduca un pahar cu apa.
-Nu a plecat nici macat o fractiune de secunda de langa tine, imi spune Dora. 

-Macar vinovat sa se simta. 
O trimit repede la o farmacie sa imi ia un test de sarcina. NEGATIV. Ah doamne ce usurare.
-In viata ta sa nu mai faci asa ceva , ii spun incruntata si mai hotarata ca niciodata. Stii si tu ca iubesc copii, vreau sa am o familie cu tine, vreau o fetita cu ochii tai , vreau un viitor alaturi de tine, dar sti si tu ca nu este momentul . Si in nici un caz nu as fi pastrat copilul, iar eu nu as fi putut suporta un avort. Nu as fi suportat vreodata sa stiu ca am omorat copilul nostru pe care il puteam avea in pantec. Remuscarile m-ar fi distrus psihic, apoi fizic. Nu am puterea sa fac asa ceva si nu as fi putut rezista..(lacrimile au inceput sa imi curga si nu m-am putut oprii.)
-Te rog nu mai plange..imi rupi sufletul. Nu a fost nimic intentionat..Imi pare rau .Te rog sa ma ierti.
Ii priveam ochii umeziti cu lacrimi amare provocare de suferinta mea. Simt ca ma iubeste si stiu ca orice s-ar fi intamplat ar fi ramas langa mine. Dar eu ma cunosc si as fi preferat sa impusc un om , decat sa ii iau viata unui copil nevinovat . Remuscarile m-ar fi dus in mormant. Si mai stiu ca nu l-as mai fi putut privii in ochi. L-as fi urat toata viata mea. Mi-ar fi fost scarba de el , chiar daca acum il iubesc neconditionat. Dar totul a trecut si acum incercam sa ne comportam ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic .. Incercam sa evitam situatiile jenante pe aceasta tema.

Dar il iubesc. Si e ciudat sa aud asta tocmai din gura mea. Sper sa imi revin . Hai Rosalia ! Unde e femeia puternica din tine?