Eu iubesc .. probabil ca aceasta este lucrul care ma demoralizeaza complet si ma face slaba. Atunci cand eram un copil credeam ca iubirea te face fericit . Iubirea nu accepta pacat. A gresi e omeneste , dar a ierta e umilitor. Oare aceasta iubire merita umilire ?
Am invatat ca adevaratele confesiuni nu se pot scrie decat cu lacrimi .. Stiu ca nu vrei sa doara, dar doare. De cele mai multe ori am zis : Nu vreau sa il mai vad ! TREBUIE SA-L UIT ! Dar toate aceste lucruri sunt doar vorbe goale. Cand m-am schimbat atat de mult ?
Totul langa el parea atat de usor !
Oare tu si simtit vreodata ca inima ta e prea mica pentru a indura atata neliniste si nesiguranta ?
Ma repet : El e genul de barbat pe care il parasesti doar daca nu ai de ales. Nu vreau sa repet greselile din trecut si nici nu vreau sa intru in depresie. Daca nu cumva deja s-a intamplat asta ..
Ranile sunt foarte adanci. Dar oricum nu-l pot uita , si nici nu vreau asta. Nu am terminat inca sa-l iubesc. Si cred ca de aici pleaca toata suferinta .
Nu il vad in fiecare zi, dar oricum dupa un anumit interval de timp drumurile ni se intersecteaza, cu sau fara voia noastra.
Cum poti sa uiti , sa urasti pe cineva mai ales prin prisma faptului ca nu ti-a gresit cu nimic ?
Aici e durerea. Nu ti-a facut nimic , nu te-a jignit, macar de te-ar fi inselat , dar nu . Greseala a fost ca nu a luptat. Sau niciunul nu a luptat.
Spui ca suntem prieteni, right ? Cum poti sa fi prieten cu o persoana pe care ai iubit-o din tot sufletul , si constient sau inconstient inca faci asta ?
I am sorry but i can't be like that .
De 5 luni de cand suntem despartiti nu am facut nimic altceva decat sa ma intreb e ar fi fost daca nu am fi renuntat atat de usor.
Nu pot uita intalnirea noastra , dupa ce nu ne-am vazut timp de 3 luni . Amandoi tremuram din toate incheieturile, pulsul crestea considerabil, inima simteam ca imi sare din piept, iar ochii mei erau atintiti asupra ta. Nu pot sa nu zambesc cand imi amintesc zambetul lui , atingerile lui sau momentele in care ma cuibaream in bratele lui.
Candva Dora mi-a spus niste cuvinte care mi-ai ramas intiparite in minte: "Femeile indragostite nu au nevoie de sperante , deci lupta ! " Nu stiu daca mai pot lupta, sau daca mai am pentru ce.
Atatea confesiuni .. Dar nici o rezolvare la problemele mele. Si nu ! Chiar nu sunt bine deloc !
Am nevoie de o vacanta oricunde si de o sticla de vodka .. Sau mai bine de un psiholog.
RSS Feed (xml)
5 comentarii:
Trebuie sa fii bine. :) La un moment dat timpul isi va cere tributul, iar povestea voastra ori va ramane pe hartie scrisa frumos ori va arde si va deveni scrum.
E doar alegerea voastra daca vreti ca ea sa persiste sau nu.
e dificil ...
Hmmm asta simt si eu mereu, ca nu lupta, dar devin indferenta (doar aparent) nu-i mai dau atebtie si se intoarce, la inceput oboseam, iar iubirea mea nu accepta acest joc, akm pur si simplu o fac din obisnuinta si e bine. Si eu sunt la pamant si eu iubesc si da si la mine e "genul de barbat pe care il parasesti doar daca nu ai de ales", akm nu ma gandesc a nimic , nici la un viitor nici la o despartire, dar sunt mereu constienta ca am luptat cat de mult am putut sa mentin aceasta relatie, daca voi obosi si el va pleca, cu siguranta exista cineva mai bun pt tine. Nu uita niciodata asta, iar depresiile, daca treci akm peste, dupa vei fi stanca de piatra, eu am inceput sa ma transform deja... Te pup si take care!
Izabelle * m-am regasit in ceea ce ai scris. chestia e ca daca nu voi pleca acum , nu voi mai pleca niciodata. ma bucur ca tu reusesti. si eu voi reusi . te pup si eu
Stii ca alcoolul nu e un refiugiu potrivit. Ridica-te si lupta in primul rand pentru tine, apoi pentru ce simti ca ai lasat in urma prea usor.
Trimiteți un comentariu