Ganduri din Costa del Sol

Ei bine.. da. S-a ajuns la mult nedorita despartire. Trebuie să treci prin ce e mai rău ca să ajungi la ce e mai bun. Si poate ca acel " bun " urmeaza. S-au poate a sosit de ceva vreme si eu nu am vrut sa-l observ.
Intre mine si el totul devenise prea obscur. Defapt e uşor să crezi o persoană când îţi spune exact ce vrei să auzi. E usor sa te lasi influenta de sentimente in fata unei minciuni, decat sa lupti pentru a vedea adevarul .
Am incercat sa nu iau niciodată decizii permanente pe baza unor sentimente temporare. Acele sentimente temporare au ajuns la termenul limita. Am renuntat, dar prima data am vrut sa fiu sigura ca nu a mai fost nimic de facut. Am luptat pana in ultima secunda. M-am lasat condusa de sentimentele mele puternice pentru acel "EL" , dar singurul inconvenient a fost ca sentimentele lui nu erau la fel de intense . Am asteptat, ore intregi , zile imense , dar timpul a avut rabdare cu mine. Timpul îi deschide porţile doar celui ce ştie să aştepte, si apar portite din ce in ce mai multe pentru mine.
Niciodata nu voi regreta ca am fost cu el , pentru ca in acel moment era tot ceea ce imi doream. Schimbarea va fi întotdeauna o parte din noi, însă trebuie să o acceptăm ca pe un lucru bun.
L-am iubit, il iubesc si probabil intotdeauna va avea un coltisor rezervat in inima mea. Ar trebui sa plang, dar nu. Sunt fericita, mai fericita ca niciodata pentru ca aceasta relatie imi furase zambetul de pe buze. Am plans, 2 zile, am baut, am injurat, am fumat , m-am dat cu capul de pereti, am urat . Dar toate astea pentru ce? S-au mai bine zis pentru cine. Am fost fericita un timp, aveam un zambet tamb pe fata de fiecare data cand il vedeam, si poate ca asta era doar o iluzie. Dar tin sa ma contrazic singura pentru ca el a fost real. A fost un barbat extraodinar , din toate punctele de vedere. Doar ca fericirea mea nu este langa el . Oricum el era barbat , deci ma lasam dominata.

Totul s-a sfarsit intr-o trista seara de 26 . Eram la el ,cu un pahar de vin alb si cu o tigare pe jumatate fumata. Oricum eram intr-o stare profunda de ebrietate.
Eu: Unde crezi ca va duce relatia asta?
El: Depinde unde vrei tu.
Ma ridic, imi iau haina si ies pe usa. Incearca sa ma opreasca .
" Te rog nu fa asta. Lasa-ma sa te uit si sa-mi traiesc doliul." , ii spun cu o voce calda.
Pe scari imi dau lacrimile, urc in masina si prima destinatie : apartamentul Tipului meu.
Imi deschide usa, ma vede cu lacrimi in ochi, ma ia in brate si imi ofera un pahar de scotch.
Ii povestesc cat in luna si in stele si vad in ochii lui o speranta. Dar ii zic " Daca acum sunt aici , nu inseamna ca si pe viitor voi fi."
Ma tine in brate si ma saruta pe frunte. Facem dragoste ca doi salbatici , dornici de iubire. Dimineata cand ma trezesc in asternuturile lui imi dau seama de greseala comisa. Imi iau usor pantofii si plec. Aveam 30 de apeluri si 15 mesaje : 25 de la el, 5 de la Dora , iar mesajele erau toate de la el.
Nu stiu cum nimeresc sa o sun pe Dora la cum se invartea pamantul .
-Fa-ti bagajele. Plecam .
-Unde esti ? Ce s-a intamplat?
-Acum urc in masina. Ma duc sa imi fac bagajul si apoi sa cumpar 2 biletele de avion.
-Unde mergem? imi zice cu un suras dulce.
-Unde vrei ?
-Spania? Plaja? Accente dragute? Nopti de vis?
-Nu imi pasa. Intr-o ora sa fii gata.
O simt entuziasmata si dornica de aventura.
Am plecat . Amandoi m-au sunat de nenumarate ori. Dar am pus punct. Vreau sa fiu fericita.
Acum stau pe sezlong, cu Sangria in mana si cu o priveliste perfecta: Dora cochetand cu 2 tineri dornici de aventura la fel ca ea.Pare atat de copila.

Poate asa pot uita de problemele de acasa. Vreau doar sa fiu fericita. Cer prea mult ? Oare ce aventuri ma mai asteapta?

Timpul pentru noi.

Nu, nu ne-am despartit.. E ciudat,dar nu am avut puterea de a face asta pentru ca ne leaga sentimente puternice. Am realizat ca il iubesc cum nu am iubit pe nimeni.

Este o iubire bolnava, dar totusi ma tine in viata. Poate pare o replica drastica dar timp de 6 luni m-am schimbat foarte mult. Si simt ca el este un motiv in plus pentru care sa imi continui viata. Au fost momente dezastruoase pentru amandoi. Am realizat ca de multe ori a lasat de la el pentru a " ne merge bine" si asta imi da o siguranta .Pentru asta il iubesc si il respect. I-am darut totul si poate  a fost greseala mea. De obicei cand fac dragoste cu un barbat o fac din tot sufletul si in patul meu nu intra oricine. Imi aleg cu grija persoanele alaturi de care vreau sa fiu. Am un caracter puternic si poate asta e un motiv pentru care am continuat aceasta relatie. Au fost multe lacrimi si multe regrete, dar nu voi regreta niciodata ca el a fost persoana langa care mi-am dorit sa ma trezesc dimineata si inca imi doresc. Aceste iubire a scos la suprafata tot ce era mai bun din mine. Timp de 4 zile cat am simtit ca nu mai pot face parte din viata lui, 4 zile pe care le-am urat enorm de mult pentru ca simteam nevoia sa imi fie alaturi , dar orgoliul a distrus multe. In momentul de fata exista o oarecare distanta intre noi . Las timpul sa decida ce se va intampla cu noi. Am vorbit cu el despre asta si i-am marturisit ca nu vreau sa ne despartim cu certuri , reprosuri care nu isi ai rostul . Vreau sa ne despartim pe care amiabila. Atunci cand simtit ca nu se mai poate sa punem punct.

Dar simt ca mai sunt multe de trait,multe de vazut, multe clipe de iubire. Relatia noastra a evoluat destul de mult. In timpul in care nu ne-am intalnit ma simteam pustiita , fara vreun rost, chiar daca pare dramatic. Dar de obicei cand iubesti exista intotdeauna niste riscuri . Eu am fost in stare sa mi le asum si sper sa nu regret. Poate voi regreta ca nu am zis anumite cuvinte. Ele s-au pierdut oricum . Acum ploua. Ea este consolarea mea in aceste momente. El de multe ori imi spunea ca eu gandesc prea mult, dar eu sunt genul de persoana care are totul pus la punct, detaliu cu detaliu. Poate voi renunta la acest prost obicei .

Singurul lucru pe care mi-l doresc este sa redevin eu  , chiar daca asta inseamna sfarsitul relatiei cu barbatul pe care il iubesc.

Iubire bolnava

Nu s-a intamplat nimic grav. Doar ca simt ca m-am schimbat. Dar nu. Un om trecut prin viata mi-a zis "nu oamenii se schimba, ci sentimentele".
Am inteles, iubesc prea mult. Dar din nou m-a corectat. "Nu exista iubesc mai mult sau mai putin. Pur si simplu iubesc." Singurul lucru de care sunt complet sigura in acest moment este ca il iubesc. Dar nu sunt eu asa. Imi e dor de mine. Poate prea dor. Nu este vorba ca nu am libertate , din contra sunt mai libera ca oricand , doar ca aceasta libertate pe care el mi-o ofera este insuportabila. Acest om are prea multa incredere in mine, nu vede ce se intampla in jurul lui. Barbatii cu care eram inainte erau gelosi pe atentia pe care o primeam , dar in acest caz lucrurile sunt diferite.
" De cand iubirea a devenit o povara?" il intreb pe acelasi om.
" De cand incepi sa o negi "

Simt ca fiecare clipa pe care nu o petrec alaturi de el este un iad. Timpul trece greu cand sunt departe de el si nu vreau ca eu sa devin dependenta sufleteste de el. El este genul de barbat pe care il parasesti doar daca nu ai de ales. Nu vreau sa ajung in situatia de a gresi involuntar si sa nu fiu iertata. Nu vreau sa pierd aceasta iubire. Imi e frica. Imi e frica de aceasta iubire bolnava, de dependenta aceasta care s-a infiripat intre noi.
Trebuie sa plec. Sa plec acum. Mai bine mai devreme decat prea tarziu. Trebuie sa ma detasez din punct de vedere sentimental de aceasta lume pentru un timp. Imi pare rau, chiar il iubesc dar trebuie sa plec acum din viata lui. Multe lacrimi vor curge ... nu vreau sa imi mai ascund lacrimile dupa ochelarii de firma sau sa dau fuguta la prietena cea mai buna sa plang in asternuturile ei. Voi plange in bratele lui pentru ca vreau sa fie sigur ca l-am iubit si ca il iubesc. Poate nu intelegeti de ce renunt la el. Voi pune capat relatiei tocmai pentru ca il iubesc si aceasta iubire mi-a luat puterea. Ca sa fiu puternica trebuie sa renunt, sa invat sa traiesc fara el.
 Vreau sa stie ca el este printul meu pe calul alb, dar sa stie si  ca eu nu sunt o printesa.